Bienvenido a Tijuana ! Bienvenido a Miami ! .. noapte buna, Bucuresti.. [come on, baby...light my fire ]
Se gasesc de toate, numai k dupa cele bune, trebuie sa cauti [cu lumanarea- aprinsa la focul de mai devreme...] Iar cautarea asta, cand nu si mai gaseste capatul, ajunge sa sece resursele care initial, o motivau. Caci si cele mai insistente priviri cautatoare de frumos de izbesc constant de ziduri de indiferenta.. tone de gunoaie pe stradute laturanice, dar si p bulevardele principale...ca na, ‘toti arunca, tot dam bani, macar sa faca curatenie.. ‘, cozi infernale la ghisee, chipuri morocanoase si ploaie n majoritatea zambetelor de pe strazi.. aglomeratie si sufocare in cea mai mare parte a locurilor in care alegem sa fim, in cautarea a ceea ce numim un trai mai bun. Ce am facut insa din acesta.. am redus totul la material : rate peste rate, o masina care te trece in caldura suportabila si miros placut prin blocajele din trafic si un cos plin cand iesi din supermarket.
Ma mai trezesc in cate o dimineata cu chef din ala de miros de prajituri de casa, de aluat cu faina si crema de vanilie.. cu chef de iesit si cumparat rosii de gradina, lapte si branza de la taranii care umpleau tarabele odata in piata. Frigiderul mi e plin de PET uri.. ziua mi e plina de IT. Imi caut in geana...am 2 perechi de casti, aparatul, 2 telefoane si mp4 player. Doar trebuie sa fac fata zilei, nu? Ma intreb insa..cat a mai ramas uman in mine dincolo de atata tehnologie. Ma intreb cate vulnerabilitati n am aruncat si cate zambete mi s au sters de pe fata de la atatia oameni goi prin tufisuri, de la atatea priviri murdare, de la atatea manele prin mijloacele de transport.. de la atata miros de metrou in par si n haine la sfarsitul zilei.. cand mi am invatat corpul sa reziste si gandurile sa n o ia razna intr o Romania mea haotica?
Mi as dori sa pun accentul pe optimismul din apusurile de soare pe lacul Morii, pe zambetele care ti deseneaza trasaturile frumoase, nu alea care ti misca pixelii pe ecrane.. americanii’s de vina. [Ei vorbesc la telefon dintr o camera in alta, la noi au adus cosmoteul.] prostii. De vina suntem noi. Nu stiu care intelept zicea sa fii schimbarea pe care o astepti in lume..
Vorbeam mai devreme de locurile in care alegem sa fim. Sa lucram. Sa ne facem viata. Sa ne [des]facem prieteniile. Simt ca locurile astea nu ti ofera destule sanse pentru a simti caldura umana, dincolo de monitoare, display-uri sau rate.
Mi as dori sa nu par mai degraba pesimista.. lucrurile pot mereu sa fi fost altfel. Dar sunt cum e mai bine sau cum ne e mai folositor. Probabil e in mainile noastre Romania aceea curata, frumos mirositoare, cu strazi mari si capete zambarete in drum spre serviciu. Momentan, sperantele au gust amar, birocratia s a transferat din administratie in suflete.. “Sistemul..” e o ceata de cuvinte si oftaturi. O multime de initiative ingropate n resemnare. Cum spuneam, probabil e in mana noastra si e mai usor [decat Romania actuala lasa sa se vada] sa ne urmarim visele.
Romania mea nu i gri. Romania mea e pur si simplu o alegere. Romania mea e un colt de cer la Sarmizegetusa, un cort pe nisip in Constanta, o noapte de dans cu picioarele goale in Vama, un capat de linie in Bucuresti, zapada si obraji rosii la Parau Rece, plimbare la 2 dimineata cu primarul din Timisoara pe Republicii, in Brasov.. Romania mea ii dor de trimis o scrisoare, de mangaiat un cap bland de vaca si mancat mamaliguta calda intr un castron de lut plin cu lapte acru.. E de asemenea, tren cu canapele de piele maro si miros de salam si ceapa, ca la 3 ani, cand mergeam o noapte intreaga spre mare.. si prindeam rasaritul prin geamul murdar si aveam senzatia ca nu i paradis in alta parte...
Lichiorul din bomboana mea cu visine aduce gust de promisiuni. Catre mine, ca mi voi alege Romania dupa bunul plac. Si ca voi zambi fiecarei zile n Bucuresti, caci desi Romania e plina, loc de mai bine e mereu.
